Home » D:News » Prindere reușită! Rocket Lab a prins cu elicopterul un booster aflat în cădere

Prindere reușită! Rocket Lab a prins cu elicopterul un booster aflat în cădere

Publicat: 07.05.2022

Rocket Lab a trimis, în data de 2 mai, 34 de sateliți pe orbită cu lansatorul său în două etape numit Electron. Destul de impresionant, însă abia ceea ce s-a întâmplat la întoarcere a fost cu adevărat grozav.

După ce a lansat sateliții, prima etapă a rachetei Electron a revenit pe Pământ susținută de parașute. La aproximativ 15 minute după decolare, în timp ce propulsorul plana spre Oceanul Pacific, un elicopter Sikorsky S-92 s-a apropiat de el și a prins linia parașutei cu un cârlig, scrie Space.com.

„A fost un lucru incredibil! Am prins cu succes boosterul rachetei Electron!”, a spus Murielle Baker, consilier principal de comunicare al Rocket Lab.

Piloții elicopterului au eliberat în cele din urmă propulsorul „deoarece nu erau mulțumiți de felul în care zboară, dar nu e mare lucru, racheta a căzut în siguranță în apă și este acum încărcată pe o navă”, a declarat fondatorul și CEO-ul Rocket Lab, Peter Beck, pe Twitter. El se referea la nava de recuperare a companiei, care va transporta boosterul înapoi pe uscat pentru inspecție și analiză.

Această acțiune dramatică face parte din efortul de a face primele etape ale Electron reutilizabile, o realizare care ar reduce costurile și ar crește frecvența de lansare, au spus reprezentanții companiei.

Ideea recuperării făcute de Rocket Lab nu este una nouă

Fanii spațiului sunt deja familiarizați cu rachetele reutilizabile datorită SpaceX, care lansează și reutilizează în mod obișnuit primele etape ale rachetei Falcon 9 (precum și cele ale Falcon Heavy, care a fost lansată doar de 3 ori până în prezent). Primele etape ale Falcon 9 aterizează propulsiv, folosind motorul pentru a ateriza delicat pe uscat sau pe platformele maritime.

Rocket Lab
Foto: Profimedia

Însă racheta Electron are doar 18 metri și este prea mică pentru a face asta. Boosterele din prima etapă nu pot transporta atât de mult combustibil cât să le rămână suficient pentru operațiunile de aterizare, au spus reprezentanții Rocket Lab. Așa că compania a mizat pe strategia elicopterului.

Compania a lucrat în mod constant până la această captură istorică. Compania a recuperat primele etape ale Electron după căderi ușoare în ocean în trei misiuni recente și a prins machete de booster cu elicopterul în timpul unei serii de teste.

Misiunea aceasta, a 26-a în general pentru Rocket Lab și Electron, a fost amânată de mai multe ori, deoarece compania aștepta ca vremea să fie senină în zona de captură, care se afla la aproximativ 275 de kilometri de coasta Noii Zeelande. Compania este cunoscută pentru faptul că le dă zborurilor sale nume jucăușe; pe acesta l-a denumit „There And Back Again” („Până acolo și înapoi”).

Misiunea „Până Acolo și Înapoi”

Cei 34 de sateliți care au fost lansați cu misiunea „There And Back Again” (mai mulți decât în orice misiune anterioară a rachetei Electron) au fost furnizați de o varietate de clienți, printre care Alba Orbital, Astrix Astronautics, Aurora Propulsion Technologies, E-Space, Spaceflight Inc. și Unseenlabs.

Toți au fost instalați conform planificării pe o orbită sincronă cu soarele, la aproximativ 520 de kilometri deasupra Pământului la o oră după decolare, au anunțat reprezentanții Rocket Lab pe Twitter. Numărul total de sateliți transportați de Electron până în prezent este de 146.

În curând, Electron nu va mai fi singurul lansator din „garajul” Rocket Lab, dacă totul decurge conform planului. Compania dezvoltă o rachetă mai mare numită Neutron, care este programată să zboare pentru prima dată în 2024.

Neutron este proiectată să fie parțial reutilizabilă încă de la început; prima etapă va face aterizări propulsive asemănătoare cu ale rachetei Falcon 9, au spus reprezentanții Rocket Lab.

Vă recomandăm să citiți și:

Elon Musk a vândut acţiuni Tesla de 4 miliarde de dolari. Valoarea companiei a scăzut

Avionul X-59 de la NASA, care ar putea permite zboruri comerciale supersonice, a efectuat noi teste

Documente declasificate arată că Guvernul SUA a luat în considerare bombardarea Lunii

Elon Musk a spus că sistemul de transport futurist Hyperloop ar putea trece în subteran

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor